Patrimoniul istoric şi arhitectural al Sibiului

 

Str. Avram Iancu nr. 11

Obiective importante de pe această stradă:
foto
harta
Str. Avram Iancu nr. 11

Vechime: 1870- 1880 (fragmente din  sec. XIV-XVI)

Descriere:

Clădire formată prin unificarea mai multor corpuri. Corpul principal, subsol, parter şi două etaje, are baza la stradă şi două aripi scurte spre curte. Faţada bogat decorată, este simetrică, cu gangul în ax. Acoperişul în două ape, cu coamă paralelă cu faţada, are o lucarnă acoperită în două ape în axul central. Pivniţele sunt boltite semicilindric, iar parterul semicilindric, în cruce şi a vella.
Spre curte, în casa exterioară a scării se păstrează un ancadrament de fereastră de lemn, împărţit în patru, cu friză cu denticuli (renaştere).
Grădina înglobează vestigii ale incintei a III-a fortificate.

Elemente deosebite:

- Faţada bogat decorată cu o serie de monograme şi semne zodiacale cu semnificaţii filozofice, brâie ornate cu elemente geometrice, precum şi şase pilaştrii verticali cu motiv spiralat realizat din semifabricate ceramice, numeroase elemente figurative (opt acvile, capete umane şi de lei) sub cornişă;
- Cursiva pe patru lături a curţii, pe stâlpi de lemn şi balustradă cu feronerie sprijinită pe console turnate din fontă. La etajul I, deasupra gangului apare un model în balustradă cu litera M;
- Poarta de intrare cu două figuri de lei;
- Tavanul pictat cu motive florale al camerelor de la parter;

Istoric:

Casa, care a aparţinut Dr. Johann Müller, este o clădire masivă cu două etaje ridicată în 1870 pe urmele unei case din sec. XV, faţada prezentând o serie de monograme şi semne zodiacale cu semnificaţii filozofice, realizate de proprietar care a fost doctor în filozofie şi ştiinţe juridice.
După moartea lui casa rămâne în proprietatea fiului său, Alfred Müller, după care este donată Bisericii Evanghelice.
La sfârşitul sec. XIX - începutul sec. XX aici şi-au avut sediul numeroase instituţii: Tribunalul judeţean (Bezirksgericht) care se mută în str. Tipografilor, Baroul Avocaţilor (Advokatenkammer) se mută pe Bd. Victoriei şi Sediul Diasporei sibiene (Diasporaheim-Hermannstadt).

La parter au funcţionat începând cu sfârşitul sec. XIX numeroase spaţii comerciale, de la cofetarii până la magazine de modă şi de încălţăminte.

Comentarii

Karla @ 05/02/2014, 1:43
construita 1868 !
add a comment