Patrimoniul istoric şi arhitectural al Sibiului

 

Str. Avram Iancu nr. 12

Obiective importante de pe această stradă:
foto
harta
Str. Avram Iancu nr. 12

Vechime: sec. XVIII

Descriere:

Clădire formată din subsol, parter şi etaj, de plan dreptunghiular din care, în stânga, s-a decupat o curte interioară. Faţada cu un aspect în general baroc prezintă la etaj cinci axe, iar la parter patru.
Cele cinci ferestre de la etaj au ancadrament dreptunghiular profilat şi tâmplărie tradiţională.
Acoperiş mansardat în două trepte, coamă paralelă cu faţada şi două lucarne de tip ochi; Coşuri de fum de epocă.

Elemente deosebite:

- Gangul de acces în incintă în arc mâner de coş cu tavan cu arce dublou;
- Canaturile porţii decorate cu elemente geometrice în relief şi supralumina cu motive florale (sec. XIX);
- Tavan decorat cu stucaturi baroc în camerele de la parter;
- Cursiva de lemn cu balustrada din fier forjat, susţinută de console din metal;

Istoric:

În sec. XIX casa aparţinea preotului evanghelic Wilhelm Wagner, iar după moartea lui, urmaşilor. După primul război mondial este cumpărată de Albert Ganther (1874-1928).
La parter a funcţionat Restaurantul Viktor Quand până la începutul sec. XX când Albert Ganther deschide patiseria devenită celebră în Sibiul interbelic prin activitatea fiului său, Walter Ganther.

Comentarii

Dr. Alfred Schuster @ 08/02/2014, 13:44
Vezi mesajul str A.Iancu 8. Walter Ganter a fost nasul meu. Im aduc aminte ca in iernile anilor 1940 sun vitrina patiseriee a existat o ferestra spr brutaria. Fereastra a fost aproape tot timpul deschisa, ca sa se aeriseasca brutaria. Pe grilajul ferestrei au durmit noaptea Multi fara locuinte iar ziua au stat acolo. deseori primind si painea care nasul n-a mai vandut-o sinnd "veche".
add a comment