Patrimoniul istoric şi arhitectural al Sibiului

 

Str. Nicolae Bălcescu nr. 24

Obiective importante de pe această stradă:
foto
harta
Str. Nicolae Bălcescu nr. 24

Casa Bugarsky
Vechimea: 1880

Descriere:

Casa, formată din subsol, parter şi etaj, prezintă o faţadă organizată pe trei travei. În stânga gangul de acces în curte, boltit în cruce.
Faţada prezintă central un balcon sprijinit pe trei console.
Acoperişul în două ape este mascat de un atic cu baluştri despărţiţi prin piedestale cu secţiune pătrată.

Elemente deosebite:

- Feroneria originală a porţii păstrează în mijloc iniţialele proprietarului: CB şi anul construcţiei (1880);
- Faţada cu cele trei coloane cu capiteluri corintice, care susţin un antablament;
- Cursiva din curte sprijinită pe console neogotice (1880);
- Steagul de vânt cu un cocoş stilizat (sf. sec. XIX).

Istoric:

Casă ridicată de Elisabeth şi Constantin Bugarsky (care avea o băcănie la nr 36).
În dreapta s-a deschis la începutul sec. XX filiala din România a firmei Juliu Meinl care a fost adusă la Sibiu din iniţiativa lui Ernst Leumann care a şi condus-o la început (a murit în 1910).
În perioada interbelică se mută la nr. 1-3 în locul lui deschizându-se la 7 ianuarie 1928 magazinul de pânzeturi Julius Zobel.

add a comment