Patrimoniul istoric şi arhitectural al Sibiului

 

Str. Samuel von Brukenthal nr. 4

Alege un obiectiv de pe această stradă:
foto
harta
Str. Samuel von Brukenthal nr. 4

1900

Clădire de raport construită de Banca Sparkasse după demolarea (1898) Turnului Preoţilor. Formată din subsol, parter şi două etaje, are un plan dreptunghiular cu o mică curte interioară. Colţurile teşite spre Piaţa Huet sunt prevăzute la nivelul primului etaj cu câte un bowindow susţinut de console sub formă de volute decorate pe intrados cu frunze de acant. Ferestrele dreptunghiulare sunt surmontate de antablament cu fronton triunghiular sprijinit pe lezene cu capitel cubic decorat cu ove. Sub ferestrele etajului I se află panouri decorative cu festoane şi capete de lei. În partea superioară se află o cornişă pronunţată susţinută de console sub formă de volute vegetale. Axele sunt subîmpărţite prin lezene cu capitel corintic.

Dintre numeroasele spaţii comerciale de la parter amintim Magazinul de stofe Peter Fleischer care rezistă până în perioada interbelică, Magazinul de postavuri G.W.Graef, Librăria Anton Wichan, etc.
După război aici vine Intreprinderea Comunală Sibiu.

add a comment