Patrimoniul istoric şi arhitectural al Sibiului

 

Strada Faurului

Obiective importante de pe această stradă:
foto
harta
Strada Faurului

Denumiri vechi:

1751 Schmidtgasse

Aici se găseau 3 ateliere ale fierarilor (de unde a primit numele). În apropierea Azilului exista încă din sec. XIV o baie publică, care mai târziu avea cadă şi era încălzită de o sobă uriaşă din cărămidă. Baia era alimentată cu apă printr-un canal din Lacul Kempel.

ALTE CLĂDIRI IMPORTANTE DIN ACEASTĂ LOCAŢIE:

Strada Faurului

Str. Faurului nr. 5

înc. sec. XX
Clădire are faţada compusă cvasisimetric, cu vitrine la parter şi uşa de acces în dreapta, două bovindouri la etaj şi un fronton în ax ce intersectează acoperişul mansardat, cu coamă paralelă cu strada şi două lucarne înalte. Decorul: ghirlande vegetale deasupra ferestrelor de la etaj, brâie şi bosaje la parter.

În perioada interbelică a funcţionat Fabrica de albituri (Wäsche) Gundhardt & Frank şi un magazin de bijuterii la stradă.

Strada Faurului

Str. Faurului nr. 8

sec. XV-XVI; XVIII;
Un corp dreptunghiular cu faţada spre stradă, patru axe la etaj şi cinci la parter. Acoperiş înalt în două ape, coamă paralelă cu faţada, două lucarne tip ochi, coş de fum de epocă. Prezenţa zidurilor groase şi a planşeelor din grinzi de stejar pledează pentru o datare în sec. XV-XVI cu modificări în sec. XVIII.
În perioada interbelică a funcţionat o măcelărie.

Strada Faurului

Str. Faurului nr. 18

1/2 sec. XV; XVIII; mijl. XIX; 2/4 XX
Două din cele cinci corpuri ale ansamblului se situează cu latura scurtă la strada Ocnei. Spre str. Faurului se plasează un corp care prezintă la etaj, patru ferestre, fără ancadrament. Acoperiş în două ape, doua lucarne tip ochi. Poartă în arc mâner de coş este practicată în împrejmuirea de zidărie din dreapta corpului din strada Faurului.

add a comment