Patrimoniul istoric şi arhitectural al Sibiului

 

Piaţa Mare nr. 1

Alege un obiectiv de pe această stradă:
foto
harta
Piaţa Mare nr. 1

Vechime: sec. XV; 1/4 XX

Descriere:

Casă unită cu Piaţa Mică nr. 2, compusă din subsol, parter şi etaj. Corpul din stânga are cinci axe la etaj, iar cel din dreapta prezintă o faţada cu trei axe la etaj şi două la parter, spre ambele pieţe; la parter gang de trecere carosabil alăturat Turnului Sfatului.

Faţada spre Piaţa Mică, are şase axe, la etaj ferestre tradiţionale iar la parter goluri semicirculare. Acoperiş în trei ape, coama paralelă cu piaţa, două lucarne ochi.

Spaţiul interior este fragmentat în încăperi boltite în cruce şi tavane cu bârne din lemn.

Elemente arhitecturale deosebite:

Ancadrament de uşă în stil Renaştere cu usciori canelaţi, antablament cu ecuson central, datat 1652 şi monogramat MS situat în sala mare.

Istoric:

Între anii 1862-1900 aici a funcţionat Şcoala elementară catolică.

Clădirea a aparţinut familiei de patricieni Reissenfels, ultimul descendent, Georg Andreas von Reissenfels, a donat întreaga avere oraşului în 1818 şi a înfiinţat mai multe asociaţii filantropice.

În perioada interbelică este menţionată existenţa unei grădiniţe la această adresă.

La inceputul anilor '30 s-a inaugurat trecerea boltită pe sub corpul din dreapta pentru fluidizarea traficului.

Pe spaţiul unde astăzi se afla terasa restaurantului, se aflau anexe cu spaţii comerciale care au fost demolate la sfârşitul anilor ’60 din secolul trecut.
Dintre magazinele care au funcţionat în spaţiile dinspre Piaţa Mare de amintit în stânga Magazinul de manufacturi al lui Zimmermman (deschis în 1900), iar în partea dreaptă magazinul de pielărie al lui Johann Fleischer (deschis în 1904).
După naţionalizarea acestora în 1948 aici se deschide magazinul alimentar cu bodega "Popular", care se va transforma în Restaurantul "Făgăraş", iar din 1969 în Restaurantul "La Turn".

Latura spre Piaţa Mică:

Pe colţul transformat în gang dinspre Piaţa Mică, a funcţionat de la sfârşitul sec. XIX şi până in primul deceniu al sec. XX, firma lui F.A. Reissenberger (1846-1925) comerciant care locuia în casele proprii în piaţă la nr. 23.

Tot în partea stângă găsim până la primul război mondial băcănia lui Eduard Elias.

În partea dreaptă a clădirii din Piaţa Mică, Gustav Czickeli deschide în 1850 un magazin de fierărie şi articole casnice care va funcţiona până la naţionalizare. La începutul secolului XX, şeful firmei era nepotul lui Gustav, Viktor Czickeli (n. 1862) care era căsătorit cu Emilie, fata postăvarului Karl Scherer care avea fabrica pe Şaguna şi magazin de desfacere în Piaţa Mică.

add a comment