Patrimoniul istoric şi arhitectural al Sibiului

 

Piaţa Mare nr. 7

Alege un obiectiv de pe această stradă:
foto
harta
Piaţa Mare nr. 7

Casa “Generalului”
Vechime: sec. XV, 1784; sec. XX

Descriere:

Corpul principal s-a format din unirea a două case separate de un pasaj de trecere spre strada Arhivelor. Faţada prezintă actualul aspect de la începutul sec. XX.
În prezent, clădirea are parter şi etaj cu faţada organizată pe treisprezece axe la etaj.
Ferestrele etajului sunt dreptunghiulare suprapuse de cornişe drepte alternate cu sprâncene triunghiulare sau în segment de cerc. Acoperişul în două ape cu coama paralelă cu faţadă  este prevăzut cu trei lucarne din piatră, înalte, dreptunghiulare, decorate pe laturi cu volute şi acoperite cu un mic acoperiş în două ape deasupra frontonului triunghiular. O lucarnă identică apare şi spre str. Arhivelor, deasupra gangului de trecere. Accesul în curte şi de aici spre etajul corpului din dreapta este posibil prin str. Arhivelor nr. 2, iar la etajul corpului din stânga, prin casa din str. Arhivelor nr. 1.
Clădirea principală păstrează pivniţa boltită semicilindric şi databilă în sec. XV.
Curtea formată de corpul din dreapta şi casele de pe strada Arhivelor prezintă o cursivă sprijinită pe stâlpi de lemn.

Istoric:

În a doua jumătate a sec. XV, în jur de 1475, casa (atât partea dreaptă cât şi partea stângă) era în proprietatea lui Paul Remser, alias Horwath, moşier la Micăsasa şi de două ori primar al Sibiului.
În prima jumătate al sec. XVI, proprietatea din dreapta a trecut în posesia lui Albert Huet (1537-1607), jude regal, apoi în sec XVI-XVII, casa a aparţinut pe rând familiilor patriciene Gotzmeister Sifft, Fleischer şi Baussnern.
Pe la anul 1590 casa din stânga a fost în posesia primarului Martin Weiss, iar în 1598 o cumpăra oraşul şi desparte din ea o fâşie îngustă, amenajând aici o trecere spre Piaţa Pajiştii (Wiesenplatz).
Această trecere a fost lărgită în anul 1784, când au fost amenajate cele două clădiri ca sediu al comandantului militar, primind formă de azi. De atunci poartă denumirea de “Generalloch” (Gaura generalului)
În 1779 clădirea a fost achiziţionată de către Magistratură, pentru ca între anii 1784 - 1904 aici să-şi aibă sediul Comandantul general al trupelor austriece din Transilvania.
Din acest motiv casa poartă numele de "Casa Generalului".
Tot aici funcţionau şi alte instituţii ale statului, cum ar fi Reuniunea provincială, Camera contabilă a provinciei şi Camera provincială, în perioada când Sibiul a fost capitala Transilvaniei. 

Gangul din dreapta a fost transformat în spaţiu comercial la începutul sec. XX când faţada a primit aspectul actual.
Primele spaţii comerciale au apărut la sfârşitul sec. XIX;
În aripa stângă, societatea Carpatină din Ardeal (S.K.V.) deschide primul oficiu pentru turism (Fremdenverkehrskanzlei) la 9 iunie 1902.
Tot aici, după 1905 va funcţiona un birou de vânzare bilete de călătorie pentru tramvai (Eisenbahn – Fahrkartenbureau);
Magazinul de modă pentru bărbaţi Julius Zintz a fost deschis în 1906 şi a funcţionat până în 1915 când este preluat de Kellner & Teutsch (fost Julius Zintz) până la al doilea război mondial.
În stânga gangului se deschide în octombrie 1935 magazinul de postăvărie al lui G.W. Graeff care este urmat de "Wilhelm Scherg & Cie" (în aprilie 1940) şi de "Victoria Textila" din 1945.

În partea dreaptă, tipografia Krafft deschide un magazin de prezentare în 1910 care va funcţiona până la sfârşitul anilor ’20.
Spaţiul din dreapta, colţ cu str. N. Bălcescu, a fost ocupat în 1904 de către Hugo Lüdecke care îşi mută magazinul de bijuterii de la nr. 6. În acest spaţiu se va deschide la 15 decembrie 1934 magazinul de prezentare al fabricii de mezeluri J. Theil & Co.
La etaj Andreas Kauffmann îşi mută depozitul de piane din Piaţa Mică în 1908.
Tot aici în septembrie 1922 se deschide sucursala Sibiu a Băncii Centrale până la mijlocul anilor ’30 când se va muta pe Bălcescu la nr. 3.

Comentarii

daniela @ 08/05/2017, 21:06
Buna seara , aveti cumva vreo imagine a casei dinspre Balcescu, ma intereseaza daca la etaj, casa avea geam si spre Balcescu , asa cum se vede pe fatada, sau nu. Multumesc
mb @ 19/02/2014, 9:04
Informatia de pe acest site este corecta, actuala cladire s-a format dupa 1784 din unificarea a doua case. Daca ar fi fost 3 case, ar fi avut 3 adrese diferite.
In sursa pe care o indicati, autorul vorbeste despre 3 corpuri in contextul in care face referire la acelasi desen din 1703. Dar, acelasi autor, in descrierea cladirii ne spune ca aceasta este formata din mai multe corpuri dintre care, spre piata se gasesc cele DOUA corpuri principale: A si B (de o parte si de alta a gangului).
Otto Czekelius in fisa tehnica a cladirii ne spune clar ca aceasta a luat nastere prin unificarea a doua case. Ne prezinta planurile vechi ale casei care confirma acest lucru si lista cu proprietarii vechilor cladiri care confirma ca din sec. XV aici au fost doar doua proprietati.
Daca o casa este compusa din mai multe corpuri, asta este alta poveste, noi aici prezentam doar informatii sigure, bazate pe documente.
Ale @ 18/02/2014, 16:46
Multumesc pt raspuns, total de acord cu ultima parte, cladirea Balcescu 1 era in linie cu actuala Piata Mare 7 dar avea parca 5 sau 6 axe, cladire cu aspect baroc. Exista fotografii de sec. 19 care arata clar aspectul si pozitionarea. Totusi desenul din 1703 poate fi considerat document si arata clar aspectul pietei din perioada sec.17-inceput de 18. Desenul prezinta si aspecte ciudate cum ar fi balconul ce leaga actualele adrese Piata Mare 8 & 7, la Nr 9 corpul principal/devansat are propriul gang, in dreptul Nr 16 apar mai multe cladiri decat ''trebuie'' inclusiv o cladire in piata de care nu se stie nimic(cam in dreptul numerelor 15-16). La 1777 posibil 2 din case sa fi fost unite deja(din 3 au ramas 2).
Prin surse ma refer la Sibiu Ghid cultural-turistic Editura FF Press Buc. 1998 de A.Avram si V.Crisan pagina 92-93 dar si ceea ce se vede in realitate: intre axele 5&6 numarand de la Nr 8, acoperisul prezinta o usoara muchie-de la hornul mare baroc coborand spre dreapta gangului(in realitate se vede, in poze depinde de lumina), posibil in interior sa fie inca prezent frontonul dintre casele cu 5 axe, precum si usoara curbura a fatadei, la fel in 3 planuri, planul cu ultimile 3 axe spre Balcescu fiind vizibil mai retras/curb fata de restul casei. Aici pe site este prima data cand intalnesc varianta cu 2 cladiri precedente, in toate ghidurile si studiile care le-am citit sunt mentionate 3 cladiri.
mb @ 18/02/2014, 12:23
Acum daca prin "unele surse" faceti referire la desenul din 1703, pot sa va spun ca reprezentarea cladirilor acolo este eronata si nu poate fi considerata document istoric. Sursele noastre sigure sunt altele. Una este lista de proprietati care face referire doar la doua cladiri, nu trei, iar cea mai sigura sursa este planul urbanistic al Sibiului, respectiv pozitionarea cladirilor din oras. Prima numerotare a cladirilor din oras s-a facut in 1777, deci inainte ca cele doua cladiri sa fie unificate. Ei bine, aici existau doar doua adrese: numerele 181 si 182. Si dupa unificarea celor doua corpuri s-au pastrat adrese diferite pana la schimbarea numerotarii cladirilor pe strazi, cand spatiul a primit un singur numar. Ce se vede in desenul din 1703 este fostul nr. 1 din Balcescu, care pana in 1898 era in linie cu aceasta cladire, deci prima cladire retrasa de pe partea stanga era Balcescu nr 3.
Ale @ 17/02/2014, 23:01
Unele surse(chiar reconstituiri istorice) indica unificarea a 3 cladiri medievale, nu 2.
Acestea aveau 5, 5 si 3 axe(corespund actualelor deschideri de la etaj), cea cu 3 fiind spre Balcescu No1-3.
add a comment