Patrimoniul istoric şi arhitectural al Sibiului

 

Piaţa Mare nr. 12

Alege un obiectiv de pe această stradă:
foto
harta
Piaţa Mare nr. 12

Vechime: sec. XV ,  1/ 4 sec. XIX

Descriere:

Casa este formată din cinci corpuri de clădire, corpul principal are subsol, parter şi etaj.
Faţada spre piaţă are şase axe, partea centrală formează un rezalit puţin pronunţat. Aici se află două arcade gemene, una servind accesului spre curte. Friza de meandre realizată în stucatură, separă cele două. Gangul porţii are ancadrament din piatră, cealaltă arcadă fiind o replică din stuc ulterioară. Acoperiş în două ape, coamă paralelă cu faţada, două lucarne de formă semicirculară (cu ochi rotund) din tablă.

Elemente arhitecturale deosebite:

- Cursiva din curte sub formă de loggie marcată prin coloane dorice (sec. XIX);

- Ancadramentul de piatră din gang (sec. XV)

Istoric:

În jur de 1475 casa era în proprietatea senatorului Velten Lederer. În 1584 aparţine lui Christian Stolz, iar în 1620 primarului Paul Ludovici. Cu ficele acestuia casa trece în posesia comercianţilor Stern şi Johannes Hirscher. În anul 1695 a cumpărat-o Johann Bakosh după care ajunge în proprietatea patricianului Johann Kissling. În posesia acestei familii rămâne vreme de 100 de ani.
Prin căsătorie, o moştenesc apoi Johann Andreas von Heidendosff urmat de Karl von Wayda. Pe la anul 1850 este în posesia comitelui săsesc Franz Josef von Salmen.
Urmaşii lui Salmen vând casa Băncii de Credit Funciar din Sibiu (Bodenkreditanstalt) la sfârşitul sec. XIX.
De la începutul sec. XX şi până la primul război mondial, şi-a avut sediul aici Asociaţia agricolă a saşilor ardeleni (Landwirtschaftsvereins siebenb.-sächs.) venită din str. Avram Iancu precum şi numeroase societăţi de asigurări (BIOS, Germania, etc)
În stânga gangului a funcţionat de la începutul sec. XX şi până la naţionalizare librăria şi papetăria Karl Graef.
În partea dreaptă a gangului de amintit altă firmă celebră în Sibiu deschisă la sfârşitul sec. XIX: magazinul de maşini de cusut şi velocipede Gustav Dürr care  va  funcţiona până la al doilea război mondial. În 1937 era reprezentantul firmei Triumph.
În următorul spaţiu la stradă se găsea începând cu sfârşitul sec. XIX, magazinul de haine al lui Karl Hollinek (până la primul război mondial), urmat de depozitul de postavuri al fabricii "Gromen & Herbert".
După 1928 este înlocuit cu magazinul de postavuri Hans Schuster care va funcţiona în această locaţie până la naţionalizare.

add a comment