Patrimoniul istoric şi arhitectural al Sibiului

 

Piaţa Mică nr. 14

Alege un obiectiv de pe această stradă:
foto
harta
Piaţa Mică nr. 14

Vechime: sec. XV-XVI; sf. sec. XVIII

Descriere:

Clădirea trapezoidală subsol, parter şi etaj, cu o curte mică spre Piaţa Huet are faţada principală spre Piaţa Mică pe 4 axe, cu arcade semicirculare pe pile de zidărie ale loggiei.
La etaj ferestrele tradiţionale la faţă sunt încadrate cu chenare simple. Accesul la subsol se face din logie printr-o uşă de lemn sub forma unui chepeng.
Acoperişul înalt în patru ape, cu coamă perpendiculară pe cele două faţade, prezintă două lucarne acoperite prin rupere de pantă. Se păstrează mai multe coşuri de fum tradiţionale, din care unul, cu secţiune rotundă, în zona mediană a casei, este de factură gotică. Subsolul boltit semicilindric păstrează un ancadrament gotic cu muchii teşite.
Parterul este boltit semicilindric, semicilindric cu penetraţii, în cruce şi cu bolţi cu penetraţii triunghiulare baroce.

Elemente deosebite:

- Încăperea dinspre Piaţa Huet, utilizată mai înainte ca spălătorie, are picturi murale acoperite cu zugrăveală;
- Loggia deschisă formată din 3 travei boltite spre Piaţa Mică acoperită cu bolţi  cu penetraţii şi bolţi cu penetraţii în cruce.

Istoric:

Loggia de la parter a fost închisă de la sfârşitul sec. XIX până în 1962.
La sfârşitul sec. XIX  şi începutul sec. XX în partea stângă era deschis magazinul lui Georg Kleisch, după care a urmat măcelăria lui Johann Kessler & Söhne care era şi proprietarul clădirii.

add a comment