Patrimoniul istoric şi arhitectural al Sibiului

 

Piaţa Mică nr. 3

Alege un obiectiv de pe această stradă:
foto
harta
Piaţa Mică nr. 3

Vechime: 1726-1739, modificări în 1901

Descriere:

Clădirea cuprinde un teren aproape dreptunghilar, ce se întinde între Piaţa Mare şi Piaţa Mică şi este alipită spre vest la biserica romano-catolică. Desfăşurându-se pe toate laturile terenului, construcţia închide o curte interioară dreptunghiulară şi se ridică pe patru nivele: subsol, parter şi două etaje.  Încăperile şi coridoarele sunt acoperite în mare parte cu bolţi cilindrice cu penetraţii. 
Faţadele sunt tratate simplu, cu profile rectilinii la ancadramente, la brâile dintre etaj şi la cornişă. 
Acoperiş în două ape, coamă  paralelă cu faţada, trei lucarne semicirculare din tablă.
Parterul a fost restaurat în 1964, reconstituindu-se arcadele. La parter, celor şase axe le corespund ample arcade în interiorul cărora se află magazine. Aceste magazine au fost realizate încă de la început de către călugări, traveea din faţă, spre piaţă fiind deschisă iniţial pentru circulaţie.

Elemente arhitecturale deosebite:

- Statuia lui Nepomuk, aflată în curte, datează din anul 1734;

- Ancadramentele de piatră ale ferestrelor de la etaj;

- Ancadramentul de piatră de la fosta poartă de acces în incintă, în prezent zidită;

Istoric:

Călugării iezuiţi construiesc mănăstirea demolând clădiri mai vechi ridicate în sec. XV-XVI în vechiul zwinger. Aripa mănăstirii spre Piaţa Mică iniţial avea portic din lemn unde călugării şi-au amenajat magazine. Traveea din faţă a actualelor magazine era deschisă până în secolul al XIX-lea, aici existând posibilitatea de circulaţie pe sub arcade.

Dintre numeroasele magazine care au activat în cele 6 spaţii comerciale de la parter amintim doar magazinul de manufacturi a lui Hans Keul din 1913 şi până după al doilea război mondial, magazinul de stofe şi tricotaje a lui Teodor Popescu în a doua jumătate a secolului XIX (se mută la nr. 13), magazinul de manufacturi Michael Maschalko în a doua jumătate a secolului XIX şi începutul sec. XX, magazinul de manufacturi a lui Anton Demeter până în 1898 când este înlocuit de Goldstein & Archer, etc.

Comentarii

Traub Wilhelm @ 07/05/2015, 22:45
Pravalia lui Hans Keul a preluat-o tatal meu Traub Adolf in 1945 si a fost inchisa si confiscata de comunism in 1950.
add a comment