Patrimoniul istoric şi arhitectural al Sibiului

 

TRECUTUL ISTORIC: Sibiul la 1848

Sibiul la 1848

În contextul evenimentelor revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, Sibiul s-a manifestat ca un important centru de iniţiativă, de conducere a acţiunii şi de difuzare a programului luptelor sociale şi politico-naţionale.
Oraşul de pe Cibin a fost unul dintre locurile de întâlnire a revoluţionarilor paşoptişti români din Transilvania, de elaborare a programului Adunării Naţionale din 3-5/15-17 mai 1848 de la Blaj, precum şi sediul Comitetului Naţional Român, ales de Marea Adunare întrunită pe Câmpia Libertăţii.
Aici, la Sibiu, Simion Bărnuţiu, pe atunci student la Academia de Drept, concepe şi redactează, la 24 martie 1848, manifestul antiunionist. El trimite proclamaţia studenţilor români din Blaj, Cluj, Târgu Mureş şi Braşov cu îndrumarea ca fiecare student să o copieze şi să o trimită în satul său.

În ziua de 26 aprilie/ 8 mai are loc la Sibiu o consfătuire la care, pe lângă fruntaşii localnici, au participat şi delegaţi din Blaj. Bărnuţiu a prezentat un proiect-program, axat pe următoarele idei mari: proclamarea independenţei naţiunii române, depunerea jurământului naţional, protestul împotriva „unirii” cu Ungaria. În aceeaşi consfătuire s-au stabilit şi culorile steagului Adunării de la Blaj: albastru, alb, roşu (culorile Revoluţiei franceze), iar pe steag – confecţionat la Sibiu – s-au scris cu litere de aur: „Libertate, egalitate, fraternitate” şi „Virtutea română reînviată”.

Intelectualii români din Ţara Românească precum şi un grup de revoluţionari moldoveni aflaţi în exil: Alecu Russo, Costache Negri, G. Sion, C. Epureanu, C.A. Rosetti, urmăriţi de autorităţi se refugiază în aprilie 1848 la Sibiu, unde administraţia era în mâinile saşilor care-i vor proteja sau vor închide ochii la acţiunile revoluţionare ale acestora. Astfel Sibiul devenise centrul revoluţiei româneşti din Transilvania, aici fiind concentrate toate forţele potrivnice revoluţiei maghiare, începând cu funcţionarii şi agenţii veniţi de la Viena, ofiţeri ai armatei imperiale şi membrii ai patriciatului săsesc.
Universitatea Săsească hotăraşte la 3 aprilie că românii pot fi numiţi în oficiile comunale şi districtuale; copiii lor pot învăţa la meşteşugarii saşi, iar bisericile ortodoxe şi greco-catolice pot primi loturi agricole.
La 18 mai „Universitatea Săsească” convoacă o adunare la Sibiu, cu delegaţi din toate zonele locuite de saşi, care se pronunţă împotriva „uniunii” şi la 22 mai se expediază un mesaj împăratului, în care se arăta că „uniunea” Ardealului cu Ungaria înseamnă o mare primejdie pentru monarhia austriacă şi pentru interesele saşilor.

Comitetul permanent din Sibiu a fost prima organizaţie politică reprezentativă pe care românii au deţinut-o până atunci. Comitetul de la Sibiu a cunoscut două perioade de activitate. Ales în a doua Adunare de la Blaj, el a funcţionat de la 4/16 mai până la 17 august când a fost desfinţat de autorităţile guvernului maghiar.
În perioadă a doua, Comitetul ales la cea de-a treia Adunare de la Blaj din 25 septembrie va funcţiona în Sibiu pe strada Avram Iancu. Avea denumirea de “guberniul românesc” din el făcând parte Nicolae Bălăşescu, Simion Bărnuţiu, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu, Ioan Bran, Florian Micheş, Aaron Florian, Gavril Munteanu, George Bariţiu, David Almăşanu, Sava Popovici Bărcianu (tânăr avocat din Răşinari), fraţii Brote.
La intrarea trupelor generalului Iosif Bem în oraş în noaptea de 11 martie 1849 Comitetul s-a autodizolvat, membrii săi reuşind să scape în Ţara Românească cu ajutorul ţăranilor din Mărginime.