1. home
  2. Biserici istorice
  3. Biserica romano-catolică “Sf. Treime”

Biserica romano-catolică “Sf. Treime”


title}
monument
SB-II-m-A-12093

Piaţa Mare 3
Biserica se poate vizita zilnic

Biserica parohială romano-catolică "Sf. Treime” a fost construită de iezuţi între anii 1726-1733 în spiritul barocului timpuriu vienez.
A fost sfinţită în 13 septembrie 1733 de către episcopul Transilvaniei Gregor von Sorger.
Turnul care este detaşat de navă a fost terminat în 1738 şi are patru nivele înalte şi o cupolă.
Turnul Bisericii Romano-Catolice măsoară 47 metri şi adăposteşte trei clopote masive şi un ceas cu două cadrane.
Cele trei clopote au fost montate prima dată în sec. XIX.
Cel mai mare clopot are 570 kg şi poartă următoarea inscripţie:
A sunat crucea lui Cristos copiilor Cerului şi Pământului, dintr-o donaţie a Magdalenei Filek”.
Al doilea clopot cântăreşte 325 kilograme şi a fost turnat în 1864 în cinstea Sf. Adalbert, episcop şi martir al lui Cristos. 140 kilograme are cel mai mic clopot şi poartă inscripţia:
Sf. Maria binecuvântată născătoare de Cristos, roagă-te pentru noi. Din donaţiile sibienilor şi arta lui Friedrich Kauntz răspândesc din nou laudă Neprihănitei.”
În 1916 clopotele au fost confiscate şi topite. Au fost refăcute în forma originală de firma lui Friedrich Kauntz şi sfinţite în 29 martie 1931.
La nivelul străzii, turnul prezintă un gang boltit care permite accesul spre Piaţa Mică.
În capătul opus turnului, coama acoperişului este prevăzută cu un turnuleţ lanternă.
În 1927 (iunie) turnuleţul vechi este înlocuit cu o cruce mare, actualul turnuleţ fiind de construcţie mai recentă (1971-1975)
Acoperişul bisericii este în două ape, coama paralelă cu faţadele laterale, are spre Piaţa Mare trei lucarne semicirculare de tablă şi o lucarnă mare, dreptunghiulară cu fronton triunghiular acoperit în două ape.
Exteriorul monumentului este destul de sobru, celor şapte ferestre de la primul nivel (spre Piaţa Mică există doar şase axe) fiindu-le suprapuse altele, mai mici, dreptunghiulare, având ancadramente de piatră cu ecuson central.
În flancurile faţadei spre Piaţa Mare se află două uşi de formă dreptunghiulară, încoronate cu câte un segment de cerc profilat: prima facilitează accesul în biserică, următoarea în casa parohială.
Structura interioară este cea de biserica sală de formă dreptunghiulară, având o tribună pe latura sudică.
În interior se remarcă pilaştri masivi de susţinere a bolţii.
Iniţial, interiorul bisericii era văruit în alb iar geamurile aveau sticla incoloră, deci biserică era mult mai luminoasă decât acum.
Pictura navei aparţine pictorului german Ludwig Kandler şi a fost realizată în 1904.
 

HARTA:

ALBUM FOTO

  • Altarul Sf. Iosif (1733)