Anul 1941


Cauta dupa an:
Cauta dupa keyword:

Evenimente importante din anul 1941

06.01 - Prefect al Sibiului este domnul dr. Ioan Fleşeriu.  
19.01 - Cel mai vechi ziar românesc, 'Foaia Poporului' îşi încetează activitatea.
ianuarie - Apare la Sibiu, sub redacţia lui Lucian Blaga, 'Curţile dorului', revista studenţească de literatură scoasă de Facultatea de Litere şi Filosofie.
A apărut cea dintâi monografie a Sibiului scrisă de domnul Al. Dima ("Sibiul"), tipărită de Fundaţia Regală.  Volumul are 240 pagini şi 52 fotografii, împărţite pe cinci capitole.
În seara zilei de Bobotează a avut loc la sala Teatrului Municipal un Festival Artistic legionar organizat de Mişcarea legionară din Sibiu.  La festival a luat parte elita Sibiului.
15.02 - Uniunea Ziariştilor Români din Transilvania se mută la Sibiu.
22.02 - Concertul Reuniunii Române de Muzică ;Ghe Dima;  la Teatrul Municipal. Dirijor Petru Gherman.
A fost urmat în 24 februarie de al doilea concert.
06.03 - Se mută Facultatea de Ştiinţe de la Timişoara la Sibiu.
30.03 - Spectacolul "Tanase tot Tanase" a Teatrului Cărăbuş.
06.04 - Populaţia Sibiului era de 64,075 locuitori.  Sibiul este pe locul al 11-lea în România în privinţa populaţiei.
14.04 - Concert la sala Unicum al cunoscutului pianist italian Guido Agosti.
07.05 - S-a inaugurat curse aeriene între Sibiu şi Bucureşti cu escală la Braşov.
13-24 mai: Expoziţie de pictură a doamnei Maria Dragan-Cabadaieff.
29.07 - S-a deschis Policlinica C.F.R. Sibiu.
iulie - Inundaţii mari la Sibiu.
15.08 - Au început lucrările pentru ridicarea bisericii ortodoxe din cartierul Lazaret.
09.09 - Primaria Municipiului Sibiu, prin ordonanţă, interzice cu desăvârşire accesul evreilor pe pieţele Municipiului înainte de ora 10 a.m.
14-28 septembrie Târgul de mostre.
28.09 - Adunarea Generală a Astrei la Sibiu.
septembrie - Fosta fabrica de salam Theil este redeschisa sub numele de Scandia Româna S.A.R. 
15.11 - Arhiva din Cluj este mutată în Sibiu.
16.11 - S-a desfăşurat în Piaţa Regele Ferdinand solemnitatea decorării unui regiment de artilerie grea din localitate.
30.11 - În clădirea Universităţii se deschide o expoziţie de fotografii.
noiembrie - Fosta fabrică Herma, aflată în proprietatea Băncii Româneşti, a fost cumpărată de Universitate care deschide un cămin studenţesc. S-a numit Căminul ;Avram Iancu; şi a fost inaugurat la 22 martie 1942.
Se demolează Sala Thalia şi se începe construcţia Cercului Militar după planurile arhitectului V Rădulescu. Proiectul iniţial prevedea o clădire de 7 etaje cu 80 camere şi sala de festivităţi.

Cronologia evenimentelor importante din istoria Sibiului a fost întocmită de Marian Bozdoc pe baza surselor indicate AICI.
Dacă descoperiţi neconcordanţe sau dacă un eveniment important nu se regăseşte în listă, vă rugăm să ne contactaţi prin EMAIL.
Vă mulţumim!