1. home
  2. Oraşul de Sus
  3. Str. Cetăţii
  4. Str. Cetăţii nr. 1

Str. Cetăţii nr. 1


title}

Muzeul de Istorie Naturală
Vechime
: 1894

Descriere:

Clădire compusă din subsol, parter şi etaj, plasată între incintele a III-a şi a IV-a de fortificaţii. A fost ridicată cu destinaţia de sediu al Societăţii Ardelene de Ştiinţe Naturale şi de muzeu.
Faţada principală, de conformaţie neoclasicistă, are un portic cu patru coloane ionice deasupra căreia se află un balcon cu balustradă. Cele trei axe ale etajului sunt separate prin patru coloane corintice adosate care susţin un antablament cu friza inscripţionată cu cifra MDCCCXCIV (1894). Accesul în interior se face prin uşa situată în centrul porticului.
În interior, un hol festiv cu o scară amplă care facilitează accesul la încăperile mai spaţioase de la etaj.
Curtea ce are pe una din laturi zidul exterior al cetăţii constituie, în prezent, un loc de relaxare pentru vizitatorii muzeului dar şi de cunoaştere a unor specii rare, chiar ocrotite, de plante. Astfel, alături de arbuşti ornamentali (Lonicera sp., Spiraea sp.) şi copaci obişnuiţi (tei -Tilia cordata, arţar - Acer platanoides, liliac - Syringa vulgaris, pin - Pinus sp.). sunt prezente şi specii rare unele ocrotite de lege precum: arţar american (Acer negundo), Tinus coggygua, tisă (Tisa baccata), zadă (Larix decitua), brad grecesc (Abies sp.).

Elemente deosebite:

- Faţada în stil neoclasicist cu balcon şi coloane, ferestrele cu ancadrament format din pilaştri şi fronton triunghiular;
- Tavanul holului decorat cu casete pictate cu elemente fitozoomorfe, La baza tavanului sunt trecute numele fondatorilor muzeului, cei care prin cercetări personale, în domeniul ştiinţelor naturii, prin colecţiile donate muzeului, au devenit repere ale ştiinţei naţionale şi internaţionale (1894);
- Feroneria scărilor (1894).

Istoric:

Clădirea a fost ridicată de către arhitectul clujean C.W. Friedrich Maetz, inaugurarea festivă a avut loc în data de 25 mai 1895.
Este prima clădire de pe actualul teritoriu al României ridicată cu destinaţia de muzeu.
Aici a fost sediul Societăţii Ardelene de Ştiinţe Naturale (Siebenbiürgischer Verein für Naturwissenschaften în Hermannstadt) dar şi sediul la Siebenbürgisch. Karpathenvereins până în 1948 când acestea au fost desfinţate.

HARTA:

ALBUM FOTO