1. home
  2. Oraşul de Sus
  3. Str. Andrei Şaguna
  4. Str. Andrei Şaguna nr. 2

Str. Andrei Şaguna nr. 2


title}

Baia Populara

1904
Situat în centrul oraşului, în spatele Hotelului Continental Forum, clădirea acestui complex este una dintre cele mai vechi construcţii de interes public ale Sibiului.
Ideea de a construi în Sibiul sfârşitului de secol XIX o baie accesibilă tuturor a fost a Dr. Carl Wolff, iar Adunarea Generală a Casei de Economii şi Consemnaţiuni şi-a însuşit această idee şi a furnizat mijloacele de execuţie din fondurile sale de rezervă.

Pe locul fostei fabrici de stearina mutata in strada Turnului, Franz Frübek deschide primele băi cu abur din Sibiu la mijlocul sec. XIX. Acestea vor fi cumpărate de Johann Habermann la sfârşitul sec. XIX.
Construcţia actualului complex este creaţia profesorului de arhitectura al Universităţii Tehnice din München Karl Hocheder, îmbinând stilistic forme ale barocului cu elemente de sfârşit de secol XIX şi început de secol XX. (aşa numitul Baroc Munchenez („Münchener Barock“)
Profesorul Karl Hocheder a însărcinat pe unul dintre cei mai buni asistenţi ai săi la conducerea lucrărilor de construcţie - Hans Heckner care, împreuna cu meşterul Gustav Maez şi echipa sa, a ridicat atât de repede acestă clădire, încât inaugurarea a putut avea loc în 11 decembrie 1904.
Din punct de vedere al structurii arhitectonice Baia populară a Sibiului este copia Băii Müller din München - realizată de acelaşi arhitect.
În stânga holului principal de la parter, care include şi casieria, este intrarea la bazinul de înot - pretextul principal al construcţiei. Bazinul lung de 21 de metri, lat de 9 metri şi având o adâncime maximă de 3 metri este plasat într-un minunat spaţiu arhitectural.
În dreapta holului se află sauna romano-irlandeză, unică în ţară prin complexitatea dotărilor sale: sala de sudaţie cu 32 de cabine, sauna umedă, sauna uscată, bazine de altenanţă (cald şi rece), duşuri, spaţiu de masaj.
La etaj se află 10 cabine cu căzi şi duşuri pentru îmbăiere şi cabinetele de coafor, manichiură, pedichiură şi cosmetică (frizeria este amenajată la parter), dotate cu aparatură modemă utilizate de profesioniste cu multă experienţă.
La demisol funcţionează spălătoria echipată recent cu utilaje noi, o centrală termică de mare randament, iar în jurul grădinii interioare sunt amenajate sălile de întreţinere a condiţiei fizice şi culturism.

În dreapta clădirii a funcţionat Sanatorul Stadtpark, tot opera Casei Generale de Economii.

HARTA: