1. home
  2. Centrul istoric
  3. Str. N. Balcescu
  4. Str. Nicolae Bălcescu nr. 6

Str. Nicolae Bălcescu nr. 6


title}

Vechime: 1892

Descriere:

Clădirea formată din subsol, parter şi două etaje, se află situată la intersecţia străzilor Bălcescu şi Xenopol, fiind ridicată pe locul fostului han Împăratul Romanilor deschis in 1555.
Clădirea dispune de 97 de încăperi. Faţada spre Str. Bălcescu (9 axe), simetrică, cu două rezalite în extremităţi, are în axul central portalul gangului, în arc de cerc ca şi celelalte goluri de la parter. Faţada laterală spre Xenopol (13 axe), cu un acces pietonal în axul central, prezintă şi ea două rezalite laterale. Decoraţia constă în bosaje la parter şi la colţuri, ancadramente profilate, cu consolete şi frontoane curbe sau triunghiulare, frize cu ghirlande florale, cornişă amplă susţinută de consolete. Faţada principală este ritmată de pilaştri din tencuială, cu capiteluri corintice, pe înălţimea celor două nivele superioare. Acoperişul în două ape al celor trei aripi este ritmat de elemente de accent în formă de trunchi de piramidă plasate deasupra rezalitelor cu lucarne înalte, în semicerc, acoperite în trei ape, având la bază un atic cu baluştri. Cele două volume de colţ sunt acoperite de cupole cu lucarne cu goluri rotunde, terminate cu un turnuleţ-lanternou cu coloane. Din gangul ritmat de 5 perechi de pilaştri angajaţi, cu capiteluri corintice, se accede în casa scării, monumentală, cu rampe duble şi pereţii decoraţi similar cu exteriorul. Se remarcă uşile de acces, cu frontoane profilate, în fostele birouri, acces care se realiza din coridoarele ce se desfăşoară pe toată lungimea celor trei aripi. Faţadele spre curte au o decoraţie similară cu a celor dinspre stradă, simplificată.

Placa comemorativă de pe clădire indică faptul că “În această clădire a funcţionat între 9 Decembrie 1918 -  toamna anului 1919, Consiliul Dirigent al Transilvaniei ales la 2 Decembrie 1918 la Mare Adunare Naţională de la Alba Iulia”.

Istoric:

Clădirea a fost construită pentru Comandamentul corpului de armată (Korpskommando des 12. k. u. k. Armeekorps), care şi-a avut sediul aici între 1892-1918;
La  7 noiembrie 1918 Comandamentul se mută la Cluj, în clădire instalându-se Consiliul Dirigent al Transilvaniei care va funcţiona aici până în 17 noiembrie 1919.
Pe lângă sediul Consiliului Dirigent aici a mai funcţionat din 1918 redacţia Gazetei oficiale a Consiliului, Comanda Teritorială – secţia organizării 6-7, Şeful Serviciului de Organizare şi Secretariatul de Interne.
La 27 august 1937 are loc un incendiu.
Parterul spre Bălcescu a găzduit spaţii comerciale. Dintre acestea de amintit parfumeria lui Gustav Meltzer deschisă în mai 1896, cel mai important producător de parfumuri şi săpunuri din Sibiu.
În corpul spre str. Xenopol se deschide la 1 noiembrie 1945 Curtea Marţială a Garnizoanei Sibiu.


VECHEA CLĂDIRE: HOTELUL "ÎMPĂRATUL ROMANILOR"

Primul han din Sibiu este documentat în 1555 pe locul actualei clădiri.
Prima denumire a fost "La Sultanul Turcilor", denumire care s-a schimbat de-a lungul secolelor. La începutul sec. XVIII apare sub denumirea "La Steaua Albastră”.
Philipp Collignon din Luxemburg arendează hanul pentru 6 ani în 1772 şi îi schimbă denumirea un an mai târziu în "Împăratul Romanilor".
În 1775 se clădeşte în partea spre Xenopol o sală de dans. În 1789 sala de dans este extinsă şi prevăzută cu galerii, loje şi spaţiu pentru orchestră. Iarna se organizau patru baluri săptămânale, localul fiind cel mai luxos din oraş. Purta denumirea de Sala Redute.
Vechea clădire va fi demolată la 2 iulie 1891 iar hotelul se va muta la actuala adresă din str. Nicolae Bălcescu nr. 4.

Evenimente importante petrecute aici:

1786 În încăperile hotelului a avut loc audienţa Baronului von Brukenthal la Iosif al II-lea cu ocazia celei de-a treia vizite a acestuia la Sibiu.
1787 La 19 martie contesa Bornemissa organizează un concert cu cei mai buni muzicieni din oraş.
1790 La 11 mai are loc un supeu şi bal organizat de magistrat cu ocazia alegerii lui Michael v Brukenthal în funcţia de jude regal.
1839 La 20 ianuarie Asociaţia de Muzică dă primul concert în sala Redute a hanului cu opere de Mozart, Weber, Bellini.
1848 La 28 decembrie are loc Adunarea Naţională Română formată din 250 de reprezentaţi care îl aleg pe Andrei Şaguna ca preşedinte.
1861 26 februarie: Asociaţia muzicală Hermania oferă un concert în Sala Redute.
1863 La 16 iulie în Sala Redute s-au ţinut lucrările Dietei Transilvane (vezi imagine din album).
1868 În Iunie se organizează un banchet în cinstea primei trupe de teatru românesc care a dat spectacole în Sibiu, trupa lui Pascaly cu Mihai Eminescu ca sufleur, la banchet participând printre alţii şi Iacob Bologa,Visarion Roman, Zaharia Boiu şi Ieronim G. Bariţiu.
1884 30 aprilie - 2 mai: Conferinţa alegătorilor români ai partidei naţionale române;
20 mai: Concert Gheorghe Dima la Hotel Împăratul Romanilor;
1 iunie: Conferinţa generală a Partidului Naţional Român.
1886 Între 1886-1887, pe perioada când Teatrul orăşenesc din Turnul Gros era în construcţie, aici s-au ţinut spectacolele de teatru.

HARTA:

ALBUM FOTO